Ostrovul Învierii

disponibil la Ideea Europeană

„Poezia e un oaspete rar; poezia e un polen eretic așezat rareori în tine, pentru care nu știi cui să mulțumești. Cuvintele sunt fulgere, marea poezie însă nu este făcută din cuvinte. Materia primă a marii poezii este frigul.”

Toate cărțile

Aura Christi

Poet, romancier, eseist.

Născută la Chişinău, la 12 ianuarie 1967. Poemele sale au fost traduse şi publicate în Germania, Franţa, Belgia, Italia, Suedia, Rusia, S.U.A, Bulgaria, Albania. Este redactor-șef al revistei Contemporanul.

Membru al Uniunii Scriitorilor din România, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova şi al PEN-Clubului.

//aurachristi.ro/foto/home/dancer.png

Despre scris

Ceea ce știu este uimitorul adevăr conform căruia scrisul înseamnă muncă în sens goethean, făcută, în lunile bune, când tu ești tu însuți, zi de zi, cu certitudinea că altceva nu știi să faci la fel de bine. Scriu, de altfel, și în somn; acolo, în apele de nevăzut ale visului, printre scoici și pești colorați, printre alge, vedenii, meduze și vii fantome, scriu ușor, textul curge, iar eu nu mai revin niciodată la pagina scrisă. În realitate, lucrurile se întâmplă altfel: revin și, iar și iar, revin la textele scrise, de parcă așa voi prinde de coada-i somptuoasă pasărea desăvârșirii. În vreme ce știu de la Meister Eckhart că „cel mai iute animal care vă poate duce spre desăvârşire este suferinţa”. Porfiri Petrovici avea dreptate: în suferința stă ideea. Suferința e mare.

Ultimele apariții

Casa din întuneric

„Un roman în care simbolurile apar la tot pasul, încifrate în text, în tehnica unui modernism hermeneutic care nu poate fi scos din ecuaţie. Strict tehnic, ne aflăm în faţa unui Bildungsroman construit pe un scenariu clasic, de iniţiere: tânărul Matei (toate numele sunt luate din Biblie…) interiorizează sfâşietor, dramatic moartea prematură a tatălui său, David, pierdut într-un accident de maşină pe Valea Oltului, se află în conflict deschis cu mama sa, Riri, femeie pragmatică, dar intrată în faza unui deficit de căldură umană, mascată prin nervozitate, şi îşi fixează întreaga afecţiune pe fiinţa compensativă a bunicului, Grig, mort şi el spre sfârşitul romanului, şi pe aceea a profesorului universitar Semion Ruda, stilat, elevat, aristocratic, un concitadin de ocazie şi «tată-surogat», căruia, în cele din urmă, protagonistul romanului îi datorează relansarea intelectuală – viitor student în filosofie – şi formarea literară, ca romancier, talentul compensativ al scrisului descoperindu-şi-l oarecum fără premeditare sau îndemnuri din afară, ca pe o efervescenţă internă a propriei sale fiinţe.”

Ştefan Borbély

Vizualizare

Cercul sălbatic

„De unde puzderia de fluturi la intrarea pe insula călugărului? Diana şovăi: şi dacă intră cu tupeu pe acest no man’s land şi va fi iarăşi gonită? Oricum călugărul nu se zărea nicăieri. Aerul matinal era revigorant, iarba – deasă, ca pletele Afroditei, născute din apele mării, iar desişul pădurii – tentant; toate laolaltă o îndemnau să facă abstracţie de interdicţia călugărului şi să calce strâmb. Trase adânc aer în piept şi – uitându-se la apele învolburate ale fluviului – păşi pe terenul interzis. Era distrată, iremediabil distrată; dacă ar fi fost mai atentă, dacă şi-ar fi ciulit urechile, s-ar fi oprit la timp.
Fluturii erau viu coloraţi. Şi mestecenii, şi stejarii. Totul o atrăgea, o ademenea, vrăjind-o şi punându-i un fel de ceaţă pe ochii de un albastru imperial. Merse până la capătul promontoriului; arborii, o bună parte din aceştia, curgeau parcă din apele de un gri intens, murdar.”

(Aura Christi, Cercul sălbatic)

Vizualizare

Identitatea românească în preajma Centenarului Marii Uniri (1918-2018)

Ediţie gândită, alcătuită şi îngrijită de Aura Christi.

A fost, se pare, prima oară când a tresărit în mine, în copilul care eram, sentimentul patriotic, care mi-a mai apărut doar în anumite momente ce țin, probabil, de evenimente, dar și de starea mea psihică; sau, mai probabil, de ceea ce-mi recomanda tatăl meu pe care îl vedeam în mare preteșug cu simpatici evrei, unguri, vorbind o maghiară perfectă, deoarece își făcuse liceul la Oradea-Mare, o școală, aproape o fortăreață, ținută de preoți minoriți unguri, în anii douăzeci:
– Tată, când trebuie să fim și să ne simțim Români?
– Foarte simplu, a sosit răspunsul, când țara noastră, România, e contestată, sau când se află în pericol!

(Nicolae Breban)

Vizualizare

Din infern, cu dragoste

E ca şi cum ai întors câteva pagini din cartea fiinţei. E ca şi când ai lăsat în urma ta ceva crucial, de răscruce, care se impune să fie valorificat, scos la suprafaţa firii, prospectat, descris, contemplat într-o linişte de dincolo de lume, de dincolo de bine şi rău, când toate lucrurile se întrevăd într-o altfel de limpezime, care nu exclude de tot nici iubirea, nici setea de viaţă, nici dorinţa de a rămâne, de a întârzia în această lume, cu deosebirea că iubirea, setea de viaţă şi dorinţa de a rămâne sunt – după acei ani, trăiţi la temperaturi imposibile – altfel, fiindcă a intervenit o schimbare radicală şi nebănuit de lentă în felul tău de a privi şi de a vedea lucrurile. Parcă eşti la fel şi, totuşi, substanţial diferit. Ceea ce numeşti viaţă e văzut de tine din alt unghi, prin ochiul cuiva înstrăinat. (…) Trăim între lumi şi rareori ne dăm seama de aceasta. Spaţiile intermediare ne sunt casă şi liman. Ce straniu e că realizăm aceasta exclusiv când suntem aduşi pe muchie de cuţit, pe buza prăpastiei, unde, pradă iluminării, înţelegi totul; şi de cum te desprinzi de exuberantele focuri de-acolo uiţi o parte din ce-ai priceput, făcând apoi efortul de a-ţi aduce aminte.
Ce zeitate şi a slobozit mierea eretică în miezul labirintului care sunt?
Carnea trecătoare a cui sunt, Doamne?

Vizualizare

Acasă – în exil

„Ce sunt aceste polemice? O seamă de arabescuri exce­sive, radiografia patetică și lucidă a unei sfâșieri, o serie de tentative de a înțelege, eșuate în neînțelegere, reportajul unor revolte aneantizate în albia deznădejdii și a refuzu­lui de a accepta să asiști – redus la muțenie, deci, vinovat din start – la comercializarea, trivializarea infernului co­munist. Proces culminat, incredibil, cu un masacru al ino­cenților regizat într-un stil de extracție neostalinistă. Cum să califici altfel vânătoarea de oameni mari, prin care s-a perpetuat europenitatea culturii române în anii dictaturii stalinisto-dejiste? Vânătoare organizată sub ochii noștri, în sărmana noastră democrație.

Ce sunt aceste polemice? Poate, un semn al speranței că nu e vândut chiar totul. Nu e terfelit chiar totul. Nu e pierdut chiar totul.” – Aura Christi

Vizualizare

Grădini austere

„Aici totul e grav. Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial şi nici tendinţele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esenţială, organică, refractară modelor, năzuind spre reinterpretarea semnelor şi universaliilor; întrebările pe care şi le pune ea au fost şi ale înaintaşilor, iar răspunsurile transcend achiziţiile, relevând evoluţia conştiinţei în mers, relevând evoluţia unei creatoare de mâna întâi, cu totul personală. Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) şi altele confirmă consecvenţa cu sine a unei conştiinte exemplare.” (Constantin Ciopraga)

Conține CD audio.

Vizualizare
//aurachristi.ro/foto/home/ostrovul-invierii.png

Ostrovul Învierii

Ne vedem între lumi. Totul
se întâmplă pe un hotar
indecis, în abisul luminii
ce stă să se stingă, să-nvie
într-un duh rătăcit, ezitând
între ape şi gând, între cer,
abis, roze, feline, nectar.

Peste tristeţi, vârfuri, armonii
neîncăpute de nici o lacrimă,
începuturi, disperări, fântâna
morţilor şi a vieţilor nevisate,
dă-mi mâna. Dă-mi mâna…