Aura Christi

Ai încercat să protestezi, să fugi, să dai bir cu fugiții din pușcăria trupului, cineva însă te aduna de fiecare dată, readucându-te în exil, acasă, între pereții propriului trup, la fel de străin și la fel de rece, ca fereastra simplă și gravă din fața ochilor – o posibilă patrie… Ca un animal de neînțeles, stai pitit în subterana ființei; nu miști, pândești, asculți, respiri prin plămânii altcuiva… În această realitate, căreia eziți să-i zici substanțială, nu știi dacă tu ești vânătorul sau vânatul. Tu aștepți și asculți, privești, respiri arar, și știi că, uneori, asta e totul.