Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței

„La scurtă vreme după Nietzsche şi Marea Amiază, Aura Christi ne pune în faţă un alt eseu masiv, intitulat Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei, scris în maniera tipică ei şi nu numai, a artei interdisciplinare, în care s-au exersat la noi, în secolul trecut, nume ca Steinhardt sau Paleologu. Fervoarea cu care e scris acesta, lărgirea neobişnuită a referinţelor, zonele culturale ample, „măturate” de autoare, ca şi temele sau supra-tema enunţată, ne fac încă o dată curioşi să ducem acest „experiment” scriptic până la capăt. Aş putea adăuga – până la ultimele consecinţe. Deoarece, încă o dată, Aura Christi îşi asumă nu puţine riscuri în abordarea acestora pe un teren puţin defrişat nu numai la noi, ci şi în stufoasa şi prestigioasa eseistică a Apusului cultural.”

(Nicolae Breban)

Descriere

„Această carte este o capodoperă, în primul rând, prin curajul de a ataca o temă imposibilă. (…) Aura Christi atacă o temă mare – acest detaliu, în primul rând, justifică epitetul de capodoperă, în sensul curajului temei. (…) Dincolo de temele mari – amoralitatea, viul, suferința – Aura Christi se apropie de ceea ce îi leagă pe cei doi monştri: Dostoievski și Nietzsche. Este, într-adevăr, un pariu să-i pui alături pe aceşti doi uriași…”

(Nicolae Breban)

„Redeschiderea «dosarului Nietzsche» prin apropierea de suferinţa dostoievskiană este meritul principal al cercetării Aurei Christi, o cercetare care nu este doar una comparatist-livrescă (de largă erudiţie), ci una puternic trăită ca experienţă personală. (…) A fi între sau dincolo înseamnă a te lepăda de raţiunea radicală, antichristică, şi a avea drum, a avea acces către terţul, tainicul ascuns, către divinitate, către adevărata viaţă. Or, această nuanţare excepţională face, zic eu, interesul major al cărţii Aurei Christi.”

(Theodor Codreanu)

„Elogiul suferinței mi se pare un roman autobiografic, în care personajele vin în viaţa unui copil din Basarabia (…), un copil care scrie acest roman, în care se întâlneşte cu nişte personaje foarte interesante: se întâlneşte cu Dostoievski, se întâlneşte cu Nietzsche, e martor al întâlnirii dintre Tolstoi şi Gogol – o întâlnire absolut fascinantă, de o mare calitate a prozei. (…) Undeva Aura Christi îşi expune modalitatea de a lucra în aceste zone interdisciplinare: între eseu, proză și filosofie. Aura Christi are un citat uriaş, în care îşi dezvăluie ce spun eu, și anume că e un prozator. Această carte ţine, după opinia mea, de proză. (…) Elogiul suferinței e o carte extraordinară, în care e vorba nu numai despre aceste personaje, pe care le-a îndrăgit autoarea şi cu care a trăit alături, ci şi de Cartea lui Dumnezeu, de viitorul lui Dumnezeu.”

(Dumitru Radu Popescu)

„Există nume, terenuri sau lucruri, de care nu trebuie să te atingi. Între aceste nume, terenuri sfinte, fără care nu-mi imaginez viaţa, figurează, pentru mine, Dostoievski şi Nietzsche. Două spirite gemene. Doi oameni-dinamită, care au marcat istoria gândirii pătimaşului secol al XIX-lea şi, fără voia lor, istoria omenirii. Să aduci faţă în faţă doi oameni-dinamită înseamnă, de bună seamă, să fii inconştient. Unele spirite auguste, ca, de pildă, Lev Şestov, Dmitri Merejkovski sau «boierul metafizic» Berdiaev, au scris, după cum se ştie, despre aceşti argonauţi ai subteranei. Eu mi-am propus să mă apropii de aceşti coloşi intangibili dintr-un unghi diferit, căci am remarcat că una dintre temele majore, la care şi Dostoievski şi Nietzsche revin, tratând-o din perspective diferite, este suferinţa. Atitudinea lor faţă de acest animal iute, ca delfinii – atitudine în care, de altminteri, m-am regăsit nu o dată – te reduce, în primii timpi, la tăcere. În timpii secunzi te face, la fel de iute, să te întorci cu faţa spre grecii presocratici, geniali şi copilăroşi, printre care cei doi beduini ai supraomului s-ar fi simţit, în chip cert, acasă.”

(Aura Christi)

Informații suplimentare

Anul apariției

2013, 2017

Pagini

470

Categorie ,
Editura ,
ISBN 978-606-594-570-8

Seria de autor Aura Christi

Editura Ideea Europeană lansează colecția Seria de autor Aura Christi în format digital, ce cuprinde poemele, romanele, jurnalul de scriitor, eseurile și textele polemice cunoscute publicului, precum și texte inedite (grupajul de poeme inedite Lecția lui Porfiri Petrovici și alte poeme, Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței, Coasta lui Apollo ș.a.), reunite în cincisprezece volume.

Referințe critice

● „Câteva obsesii ziditoare susţin, în ultima ei carte, Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinţei, eşafodajul unui discurs magmatic, în care fraza curge precum o lavă în aglomerări de calificative, verbe şi uimiri, ce pot părea excesive, dar care, când şi când, se ridică vertical în flacăra albă a unei dez-văluiri de o secundă, sclipind în tăria ei de oţel şi insinuându-se, apoi, discret în toate compartimentele cărţii. Una dintre aceste revelaţii este prilejuită de „povestea cu doi necunoscuţi” – Dostoievski şi Tolstoi – cu care ne-a fermecat în tinereţe Ion Ianoşi, şi pe care, în prima parte a cărţii, o reia, uluită că o astfel de poveste a fost posibilă, şi Aura Christi, în contextul problematicii singurătăţii în veac şi a comuniunii în absolut a marilor spirite. Făcând din această poveste, căreia îi adaugă povestea Nietzsche, o imagine emblematică a condiţiei generale de locuitor al Republicii Aleşilor, dar şi de curaj de „a aşeza în pagină imposibilul”, Aura Christi disociază cu fineţe între două modalităţi de a trăi această condiţie – pe de o parte, aceea a contemplării prudente şi a convertirii în imagine apolinică a abisului, pe care, de altfel, artistul îl cunoaşte prea bine şi-l trăieşte senzorial (Lev Tolstoi, Camus etc.), pe de altă parte, trăirea plenară şi acceptarea abisului în zvârcolirile metafizice şi în re-memorarea lui completă într-o creaţie ce pare a fi uitat toate măsurile de precauţie ale sănătăţii fizice şi mintale (Dostoievski şi Nietzsche). Tolstoi se arată a fi conştient de această diferenţă dintre felul cum trăieşte el revelaţia „imposibilului” şi cum şi-o apropriază confratele său întru creaţie, iar cuvintele pe care le spune soţiei lui Dostoievski nu înainte, ci după dispariţia acestuia şi după ce a refuzat să participe la un eveniment care i-ar fi putut pune faţă în faţă, ni se pare că dovedesc nu atât admiraţia lui pentru dispărut, cât o tardivă şi adevărată recunoaştere a faptului că neîntâlnirea i se datorează. I se datorează pentru că el a înţeles că întâlnirea dintre el şi Dostoievski a avut loc de fapt şi va avea loc mereu într-un alt spaţiu decât cel al istoriei.”

Livia Cotorcea, „Ciopliți din coasta unei blândeți uriașe”,
în Convorbiri literare, nr. 10 (202), octombrie, 2012