Mitul viului

„Aura Christi construieşte un religios redimensionat spre mit: ca şi cum, trecând «istmul ontologic» dintre pioşenie şi exuberanţă, Iisus devine Dionysos, într-un palimpsest cultural care pe mulţi îi exasperează. Interpretarea operei brebaniene ca «propunere mitică» face parte din acelaşi registru, tot aşa cum marginea diafană a mitului reapare obsesiv în numeroase alte eseuri, transformând întreaga carte într-o tulburătoare şi foarte vie mitoconstrucţie personală.” (Ştefan Borbély)

Descriere

„Suntem pe deplin convinşi că Nietzsche şi Marea Amiază sau această absolut originală, curajoasă Religie a Viului se vor înscrie nu numai printre exegezele importante, necesare în acest moment literaturii contemporane, ci va propune şi un alt stil al interpretării, repetăm încă o dată, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplică, vine în urma unor mari hermeneuţi, exersându-se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit. Acest curaj, credem noi, încă o dată, îi este dăruit literalmente Aurei Christi, căci ea nu ezită să se scufunde în întregime în baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glacială, a unor texte, care, deşi scrise şi publicate cu un secol sau două înainte, ne apar mereu în faţă.” (Nicolae Breban)

Informații suplimentare

Anul apariției

2014

Categorie ,
Editura

Seria de autor Aura Christi

Editura Ideea Europeană lansează colecția Seria de autor Aura Christi în format digital, ce cuprinde poemele, romanele, jurnalul de scriitor, eseurile și textele polemice cunoscute publicului, precum și texte inedite (grupajul de poeme inedite Lecția lui Porfiri Petrovici și alte poeme, Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței, Coasta lui Apollo ș.a.), reunite în cincisprezece volume.