Religia viului

Religia viului
Editura EuroPress Group, București, 2007

„Supratema – cu o tentă, mai degrabă, filosofică decât epică sau lirică – a eseurilor incluse în această carte este metafizica viului sau, mai simplu spus, religia viului, temă care revine şi revine mereu în mai toate textele scrise de mine în ultimul deceniu fiind – previzibil pentru lectorul care mă urmăreşte – relaţia maestru-ucenic. Sunt, evident, teme dificile sau, cu vorbele lui Dostoievski, imposibile. Mă miră curajul de a le fi abordat. Prin urmare, repetarea, în cercuri concentrice, a unor gânduri – cu riscul prolixităţii, inevitabile, ba chiar obligatorii şi în cazurile înrudite cu cel de faţă –, revenirea la altele, lăsate la jumătatea drumului altundeva, în alte scrieri, se dovedesc, iată, necesare.”

Descriere

· Cuprins
I. Între viaţa cea „rea” şi moartea cea „bună”
· „Tot ce inseamnă viață” · Imposibila moarte · Fratele Ivan Ilici

II. Labirintul viața moartea
· „Saltul între două morți” · Teribilul viu · Un trubadur metafizic și măștile sale ·

III. Mitul viului ca realitate deviată
· Realitatea deviată · Tribul castorilor · Sortiti să vadă ·

Informații suplimentare

Anul apariției

2007

Categorie
Editura
ISBN 978-973-88128-4-0

Referințe critice

„Aura Christi construieşte un religios redimensionat spre mit: ca şi cum, trecând «istmul ontologic» dintre pioşenie şi exuberanţă, Iisus devine Dionysos, într-un palimpsest cultural care pe mulţi îi exasperează. Interpretarea operei brebaniene ca «propunere mitică» face parte din acelaşi registru, tot aşa cum marginea diafană a mitului reapare obsesiv în numeroase alte eseuri, transformând întreaga carte într-o tulburătoare şi foarte vie mitoconstrucţie personală.” (Ştefan Borbély)

„Suntem pe deplin convinşi că Nietzsche şi Marea Amiază sau această absolut originală, curajoasă Religie a Viului se vor înscrie nu numai printre exegezele importante, necesare în acest moment literaturii contemporane, ci va propune şi un alt stil al interpretării, repetăm încă o dată, extrem de curajos, al autoarei, deoarece se aplică, vine în urma unor mari hermeneuţi, exersându-se pe texte despre care nu se mai poate spune nimic!, ar exclama orice neofit. Acest curaj, credem noi, încă o dată, îi este dăruit literalmente Aurei Christi, căci ea nu ezită să se scufunde în întregime în baia fierbinte sau insuportabil de rece, de glacială, a unor texte, care, deşi scrise şi publicate cu un secol sau două înainte, ne apar mereu în faţă.” (Nicolae Breban)