Religia viului

„Supratema – cu o tentă, mai degrabă, filosofică decât epică sau lirică – a eseurilor incluse în această carte este metafizica viului sau, mai simplu spus, religia viului, temă care revine şi revine mereu în mai toate textele scrise de mine în ultimul deceniu fiind – previzibil pentru lectorul care mă urmăreşte – relaţia maestru-ucenic. Sunt, evident, teme dificile sau, cu vorbele lui Dostoievski, imposibile. Mă miră curajul de a le fi abordat. Prin urmare, repetarea, în cercuri concentrice, a unor gânduri – cu riscul prolixităţii, inevitabile, ba chiar obligatorii şi în cazurile înrudite cu cel de faţă –, revenirea la altele, lăsate la jumătatea drumului altundeva, în alte scrieri, se dovedesc, iată, necesare.”

Descriere

Cuprins
I. Între viaţa cea „rea” şi moartea cea „bună”

● „Tot ce inseamnă viață” ● Imposibila moarte ● Fratele Ivan Ilici

II. Labirintul viața moartea

● „Saltul între două morți” ● Teribilul viu ● Un trubadur metafizic și măștile sale ●

III. Mitul viului ca realitate deviată / 149

● Realitatea deviată ● Tribul castorilor ● Sortiti să vadă ●

Informații suplimentare

Anul apariției

2007

Categorie ,
Editura
ISBN 978-973-88128-4-0

Seria de autor Aura Christi

Editura Ideea Europeană lansează colecția Seria de autor Aura Christi în format digital, ce cuprinde poemele, romanele, jurnalul de scriitor, eseurile și textele polemice cunoscute publicului, precum și texte inedite (grupajul de poeme inedite Lecția lui Porfiri Petrovici și alte poeme, Dostoievski – Nietzsche. Elogiul suferinței, Coasta lui Apollo ș.a.), reunite în cincisprezece volume.