Descriere
· „Remarc faptul că în aceste pagini, dincolo de voinţa mea, poate, notez tot ce ţine de literatura mea: lecturi, pagini scrise de mine, obsesii, teme favorite… Se face o triere, dar cine anume o face? Cine decide ce anume să intre în aceste pagini şi ce să rămână afară? Jurnalul, aşa-zisul meu jurnal, pe alocuri patetic, pe alocuri scris prea grăbit, à bout de souffle, pe alocuri şters, stângaci, naiv, conţine şi multe păcate de ordin lingvistic, stilistic… Tout de même, mă încăpăţânez, cineva din mine se încăpăţânează să scrie înainte. Poate fiindcă aceste pagini constituie în primul rând un exerciţiu profesionist pentru mine. Apoi acest „jurnal” este un pretext de a mă refugia, de a mă smulge dinlăuntrul meu, pentru a reveni mai total, poate… On va voir ce va ieşi din acest proiect scriptic, din această aventură.”
„Ai mei râd de mine că ţin jurnal. Le explic detaliat că nu e vorba de un jurnal stricto sensu. Mama insistă să las teoriile şi, zâmbind, îmi spune să scriu neapărat că aseară, în timp ce mă jucam cu el, Duffy, „filosoful” meu, m-a zgâriat. Am sângerat.”
„Mă gândesc la aceste file de jurnal, stivuite în unul din sertarele birouaşului meu. Peste ani le voi reciti şi probabil voi descoperi un autoportret ce-mi va părea străin de mine, cea de atunci, adică din acest an, din aceste zile. Voi descoperi naivităţi, stângăcii, greşeli, inconsecvenţe, alunecări, rostogoliri, sinuozităţi, segmente de inspiraţie, descrieri, gânduri sau puseuri absurde; mă voi regăsi, oare, în aceste pagini? Oare, într-adevăr, acestea au menirea de a mă apropia de mine însămi, de a mă reda pe mine însămi mie? Îndoieli. Kierkegaard scrie, în Scrisoare către un prieten, că «îndoiala este disperarea spiritului, disperarea este îndoiala personalităţii»”.
„Am ascultat Sonata a IV-a de Beethoven şi Sonata a II-a de George Enescu; la pian – Bruno Canino, iar la vioară (o vioară Stradivarius) – Salvadore Arcado. Atmosferă tensionată, inspirată la extrem de cei doi mari artişti. Un Beethoven interpretat superb; un Enescu surprins în clipa în care exprimă partea sublimă a melancoliei, gravitatea ce accede spre dramatismul urmat de tonalităţi senine, jucăuşe. Şi Canino, şi Arcado au demonstrat o virtuozitate ieşită din comun, cu largi disponibilităţi hermeneutice. Astfel, Festivalul Internaţional «George Enescu» (Orchestra Naţională Radio a fost prezentă la Festival cu un program integral Enescu) este, după opinia criticului Costin Cazaban, o «microstagiune extrem de densă, cu-n caracter extraordinar». E o sărbătoare a artei”. / Aura Christi
