Ce este pentru mine Poezia?
Esență a viului din noi.
Ardere de tot.
Un bocet metafizic, ce te face să-l duci pe Dumnezeu, noapte de noapte, în spate, fiind perfect conștient de faptul că nu vei ajunge niciodată.
Artă a morților succesive. Boală învinsă la nesfârșit.
… Ce este pentru mine Poezia?
Nu știu. Presimt, însă, și mai mult decât atât: știu că și-n surâsul luminos, de dinaintea morții, în surâsul acela ultim – expresie a suferindei gratitudini fără de margini, formă a rugăciunii din urmă, – chiar și-n acel surâs eu voi rămâne poet.
Cuprins
■ Prima elegie. Templierii ■ Elegia marelui intrus, a doua ■ Elegia limitelor ■ Elegia a patra. Vârstele tinereţii ■ A cincea elegie ■ A şasea elegie ■ Între Hypnos şi daimon ■ Elegia supunerii, a opta ■ Elegia a noua ■ Elegia a zecea
| Anul apariției | 2002 |
|---|---|
| Pagini | 82 |
| Categorie | |
| Editura |
● „Elegiile Aurei Christi, orgolioase în titanismul lor, sondînd identitatea divinităţii, a poetului, a fiinţei în raport cu sinele, nu se despart definitiv de o participare subiectivă, chiar dacă este vorba despre una care angajează un subiect aistoric. […] Cel mai adesea, însă, această participare subiectivă este înălţată pe soclul unei incandescenţe a ideii. Poemele acestea despre Dumnezeu, moarte şi poezie se însumează toate sub semnul participării cumva instinctive la misterul în sine al existenţei, al situării în durere. În totul, o poezie imnică, solară, solemnă, aspră în articulaţiile ei sintactice, refuzînd parcă deliberat ritmurile facile, articulată pe edificiile devoţiunii şi ale crezului slujit cu fervoare, aproape cu fanatism. În toată poezia aceasta a Aurei Christi, singulară în problematica şi în articulaţiile ei, în care eul se raportează la un didacticism înalt, atitudinile se materializează într-un titanism în care lauda divinităţii şi risipirea sinelui constituie feţele aceluiaşi discurs. Este motivul pentru care afirmaţiile, în severitatea lor, par uneori brutale, de o brutalitate care relevă situarea întregii lirici sub semnul poeziei de concepţie, voinţa tragînd după sine întregul suflu existenţial. Voinţă înseamnă în acest caz şi asumarea totală a curajului de a fi pe limită. Oricum, nu expresivitatea o caută Aura Christi, această viclenie care înstrăinează, ci experienţa […] Dar viziunile acestea heliadeşti (iată: „Dimineaţa ne regăsi / în braţele amare ale neantului”) sînt chiar miza poeziei Aurei Christi, care se situează polemic nu pe culmile disperării, ci pe acelea ale relansării fiinţei umane pe orbite zeieşti, relansare care transformă boala, criza, eşecul în prilejul unei situări orgolioase în lume. Vitalismul devine prilejul unui nou orfism […]. În totul, o poezie al cărei lirism este tăiat deliberat cu dalta în stîncă, lirism interogativ-imnic, al unei angajări eroice a fiinţei care metamorfozează orice absenţă în prezenţă şi orice nostalgie în jubilaţie […] Cu rădăcinile înfipte în lebensphilosophie, poezia Aurei Christi, expresie parcă a unui gest polemic faţă de teoriile disperării şi faţă chiar de anumite poetici, e consecinţa unui lirism impetuos, care contrapune expresiei, devenite simplu instrument de comunicare, un vitalism al energiilor întreţinute la focul gîndirii.”
Mircea A. Diaconu, postfața la antologia Cartea ademenirii,
Editura Cartea Românească, 2003
