I. Semne

■ Marea lumină impură ■ Miez de apocalipsă ■ Marele nimeni ■ Nu-i de făcut nimic ■ În sfârşit ■ Dans e totul ■ Semnul ■ Cântăreţul orb ■ Duhul ploii ■ O, daimone!! ■ La cules ■ Mărturie ■ Geneză ■ Finis ■ În lumina morţii ■ În dulcea pribegie

II. Psalmi

■ Zi îndoită ■ Departe ■ Întrebări ■ Trup de sprijin ■ August ■ Joc ■ Exorcizare ■ Peisaj în Duminica Orbilor ■ Noapte la munte ■ Bocet ■ Noapte străină ■ Arhitectura nopţii ■ Surâzător şi viu ■ Munţii în ispită ■ Veşnica întoarcere ■ Se apropie ultima vamă ■ Ce sunt eu pentru tine ■ Mă auzi, înstrăinatule ■ Cum te presimt ■ Psalm ■ Culorile nopţii ■ Din pomul cerului ■ Privirile tale întunecate ■ Prin ochii altcuiva ■ Coşmar ■ Cineva din noapte ■ Trup şi suflet ■ Dormi ■ Şi iarăşi m-a cuprins teama din copilărie ■ Lăsaţi fluturii

● „Aici totul e grav. Nici ludicul, nici parodicul, nici oboseala contextului postindustrial şi nici tendinţele destructurante ale postmodernilor nu au trecere. Modernitatea Aurei Christi e una esenţială, organică, refractară modelor, năzuind spre reinterpretarea semnelor şi universaliilor; întrebările pe care şi le pune ea au fost şi ale înaintaşilor, iar răspunsurile transcend achiziţiile, relevând evoluţia conştiinţei în mers, relevând evoluţia unei creatoare de mâna întâi, cu totul personală. Scrieri mai noi, Labirintul exilului (2000), Elegii nordice (2002) şi altele confirmă consecvenţa cu sine a unei conştiinte exemplare.” (Constantin Ciopraga)

● „Mă auzi tu, oare, înstrăinato? Am citit poeziile tale la ceas de seară, pe o terasă, având în faţă colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au «prins» foarte bine, ai forţă, un simţ rar al tragicului şi antene pentru transcendenţă, fără să cazi (din fericire) în ceea ce se cheamă «poezie religioasă». E un instinct păgân care te fereşte de o excesivă «creştinare» a poeziei chiar şi în Psalmi.” (Leon Volovici – fragment dintr-o scrisoare)

● „Faptul că Grădinile austere au trecut prin PC-ul meu mi-a prilejuit o bucurie, o tulburare de zile aurorale. Nu m-am putut abţine şi am citit câteva poeme. N-am mai putut apoi s-o las din mână. M-a învăluit şi m-a luat pe sus cutremurata spiritualitate vitală care străbate versurile. Asta nu mi se întâmplă prea des, citind poezie contemporană”. (Zoltan Terner)

● „Dintr-un presupus outsider al generaţiei ’90, Aura Christi ajunge o figură pregnantă a congenerilor ei, recuperează teren (literar) printr-o maturizare cu totul spectaculoasă.” (Mihail Gălăţanu)

● „Mignonă şi bătăioasă, cheltuind pasionalitate, războinică în pofida fragilităţii, împrăştiind texte curajoase pe care amicii internauţi nu ezită a le califica «dinamită curată», supărând pe mulţi, scriind febril, asumându-şi riscurile Balcaniei («linşată», pedepsită, izolată etc.), Aura Christi, citând «vorbele atroce» ale iubitului Nietzsche, vrea să devină ceea ce este: poetă. (…) Metamorfoza e izbitoare; discursul a devenit sincopat, auster, de o incantaţie adumbrită, cerebrând «viaţa de vis», testând – prin «poemele de iubire» – temele grave (relaţia cu maestrul, divinitatea, moartea, poezia) pentru a conchide că, doar povestită, viaţa e trăită. Mulţi dintre exegeţii Aurei Christi au subliniat «fulminanta ascensiune» a poetei. Penetrantă, Aura Christi a avut şansa de a fi fost văzută în mediile bucureştene. Dar meritele poetei, dincolo de suportul valoric, stau şi în tenacitatea autoconstrucţiei, promovând – programatic – «ruptura».” (Adrian Dinu Rachieru)

● „Sunt puţini scriitorii care să facă atâta risipă cu viaţa şi cu scrisul lor, ca Aura Christi. Este o iluzie să crezi că aceste două valori se pot converti într-un perpetuum mobile. De regulă, cei mai mulţi îşi reazemă opera pe tihna vieţii, mai mult pe contemplaţie. Aura Christi se află însă într-o continuă combustie, trecând ca printr-o clepsidră, din partea vieţii în partea literaturii. Continuu neliniştită, tentată să nu lase clipa să treacă în van, încărcată de voinţă, pare a se hrăni din reţeta lui Nietzsche, pare a-şi găsi sursa de vitalitate în propriul istov. Temperamental, este o dionisiacă, efervescentă, acaparată de beţia vieţii/culturii, abordând genuri şi specii literare diverse, angajându-se în polemici vehemente, ahtiată de călătorii, tânjind după însorita Grecie, după civilizaţii antice, atrăgând în jurul său câţiva seniori (Nicolae Balotă, Ion Ianoşi), străduindu-se să susţină o revistă importantă şi o editură.

Aura Christi este preocupată de propria imagine, pe care o multiplică în literatură, în jurnale, în meditaţii. Şi recentul volum de poeme, Grădini austere (Editura Ideea Europeană, București, 2010), realizează o astfel de captare a eului, cu viziunile, obsesiile, neliniştile sale. Este o poezie amorsată, pregătită pentru o posibilă/inevitabilă implozie, menţinând în alertă tensiuni, interpelând stăruitor o instanţă transcendentă.”

Paul Aretzu, Psalmi în răspăr, în Euphorion,
nr. 10-11/2011