„Lirica Aurei Christi s-a format şi s-a modelat iute, ferm, cu o îndrăzneală şi o gravitate rară a tonului, mai ales în jurul poeziei de meditaţie post-romantică, de la Rilke la Țvetaieva, de la Blaga la Nichita Stănescu. Necăzând pradă ispitelor culturale şi mondene post-decembriste, între care aşa-zisul post-modernism românesc, ce afişa cu o anume suficienţă refuzul valorilor clasice şi moderne în favoarea unei lirici descompuse şi uneori barbar improvizate sub scuza autenticismului, poeta noastră a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, îndrăzneţe, abordând, în câteva volume, printr-o splendidă frondă, clasicul sonet poetic și dovedind o excelentă stăpânire a limbii, a mijloacelor specifice, într-o lirică a meditaţiei grave, adânci, exprimată în metafore, în care modernitatea şi sensibilitatea secolului se confundă, cu vigoare clară, de o marcată originalitate, tumultuos şi muzical aproape, într-o subtilă rezonanţă eufonică, cu trimiteri, accente şi imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de înalt nivel, de la Rimbaud şi Baudelaire, la Rilke şi Blaga. Şi, încă odată, la Țvetaieva şi Nichita Stănescu.” (Nicolae Breban, Semne și mesaje, în Mișcarea literară, nr. 3-4, 2013)