Ultimul zid (1999)

Referințe critice (selectiv)

„Se poate observa cum, de la primul volum la ultimul, Aura Christi încearcă să-şi amendeze şi să-şi reducă doza excesivă de narcisism egolatru; subiectul poetic trăieşte febra cunoaşterii şi auto-cunoaşterii, ca aspiraţie angoasată a «fiinţei fără sex» […]. Deşi se trag defensiv «obloanele realităţii» pentru a se proba mai adânc experienţele alchimice expuse în tratatele de «demonologie» şi, chiar dacă, cuminţi, «demonii s-au retras sub masa de scris, mici cât gămălia de chibrit», totuşi tensiunea interogativă se amplifică până la atingerea paroxismului, stare de alarmă ce naşte senzaţia de «frig» interior […]. Operaţie disperată de ecorşare sadică, iată încă unul din avatarele subiectului nouăzecist în căutarea autenticităţii; un sentiment multidimensional al apocalipsei (interne şi externe) întreţine această stare de febră înteţită ce face din poeţi nişte somnambuli păşind sideraţi printre noi fără să-i luăm în seamă.” / Marin Mincu, Poeticitate românească postbelică, pag. 491-492, ed. Pontica, 2000

„Descinzând din Basarabia natală, dintr-o familie în care bilingvismul a reprezentat o tradiţie fecundă în măsură să permită puternicilor efluvii ale literaturii ruse să modeleze subconştientul, Aura Christi şi-a asumat exilul ca pe o şansă regală sub care păşesc cei aleşi: «Eu vin din străinătatea exilului meu / din sălbăticia scrâşnită a conştiinţei de sine».
Intens declarativă (prin seriile de verbe la imperativ, construcţiile simetrice şi anaforele sale) poeta împlineşte ritualul lirei şi pe acela al lecturii simpatetice ca pe o răsfrângere în abisul oglinzilor paralele. Tematizarea acestei condiţii în lăuntrul căreia fiinţează cu eroism eul liric apare expusă şi în volumul de versuri Crini Imperiali (1999). […] Construind cu tenacitate poeme pletorice şi deopotrivă sonete austere, Aura Christi restructurează un vocabular consacrat într-un discurs grav, mărturie a uneo conştiinţe damnate (desigur din perspectiva unei mitopoetici romantice şi baudelairiene). Febrilitatea rostirii […] perspectiva abisală […], viziunea ambivalentă asupra propriului daimon – «fiinţă fără sex (ca un pui de înger ghemuit pe cruce în aşteptarea Clipei», împlinirea experienţelor fundamentale […], cultul unor repere spirituale, aerul de a oficia prin cuvânt ori tăcere, toate acestea la un loc configurează o poetică de sorginte neoromantică. […] scriitori evocaţi de Aura Christi devin personaje ale unei mitologii interioare, după cum se impun ca autentici maeştri de gândire. […] Derularea investigaţiei sale vigilente, atât în sens poetic, cât şi poietic, are loc cu aparentă dezinvoltură, chiar şi când sunt aduse în fluxul asociaţiilor citate din mari filosofi, mai ales, din Nietzsche. […]
Afinităţile elective ale poetei se afirmă prin lecturi narcisice de la un capitol la altul, iar dialogurile cordiale întregesc un temeinic demers de autodefinire.” / Tatiana Rădulescu, Labirintul exilului, Viaţa Românească, nr. 11, 2001