„Această tânără scriitoare este animată de o rară pasiune formatoare. A se forma pe sine înseamnă totodată a-i forma pe alţii. Nu ne miră recursul frecvent al eseistei la modelele formatoare, chiar dacă nu este nicidecum vorba de a repeta epigonic experienţe consumate. Modelul poate (şi trebuie să fie) întrucâtva jucăuş. Ion Barbu este, în această perspectivă, un magister ludi. Cu o generozitate spontană, Aura Christi îşi împărtăşeşte experienţele, e gata să dea sfaturi unor tineri poeţi, în continuarea celor binecunoscute ale lui Rilke cel din Scrisorile către un tânăr poet.

Iată, aşadar, cartea unei autoare cu un destin literar cert. Un destin pe care Aura Christi şi-l asumă. Mai mult, ea şi-l construieşte cu orice sacrificiu.” (Nicolae Balotă)

„S-a constatat încă o dată o matură stăpânire a mijloacelor, un timbru aparte, original, în corul tinerei poezii şi, mai ales, o frumoasă ambiţie de a modela, de a uza de o întreagă gamă a tehnicii poetice în contrast curajos, aş zice, cu unii poeţi sau poete ale celei mai tinere generaţii lirice ce uneori îşi diluează inspiraţia şi temele personale într-un manierism ce frizează moda sau teribilismul literar. Cele doua teme ale volumului – «regalitatea şi deificarea» – prin patosul reţinut, printr-un cult aproape clasic al formei, trădează orizontul, anvergura ideatică a autoarei ce încearcă cu succes în acest volum să propună nu numai teme originale, dar să integreze în arta ei poetică modurile clasice ale bunei şi marei poezii româneşti şi universale.” (Nicolae Breban)